Cetatea din Oradea și legendele ei

Există multe povești și legende care se leagă de acest oraș și de cetate, dar niciuna nu e mai importantă decât legenda întemeierii orașului, fiindcă mergând pe logică, dacă aceasta n-ar fi…poate orașul n-ar mai fi pe hartă. Legenda spune că prin 1092, regele Ungariei (Ladislau I) se afla la vânătoare prin Țara Crișurilor și lăsându-se noaptea, au hotărât să facă tabăra aici, pe Crișul Repede. Odată căzut într-un somn adânc, în vis i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus să ridice o biserică în acel loc. Îndrăgostit fiind de acest loc, a lăsat vorbă ca la moartea sa, rămășițele sale pământești să fie aduse în biserica ridicată de el în onoarea Fecioarei Maria. Datorită devotamentului său față de creștinism și în special catolicism, Ladislau, numit și cel Sfânt, a atras mii de pelerini la locul de veci, ceea ce a motivat regalitatea maghiară să fortifice biserica, ducând prin urmare la dezvoltarea regiunii din jur. O altă legendă e cea legată de cucerirea cetății de către tătari. În 1241 invazia tătarilor ajunge în zona Crișurilor, devastând totul în urma lor. La data resprectivă, cetatea Oradiei se prezenta sub o altă formă, fiind protejata de un val de pământ și palisade, … Continuă lectura Cetatea din Oradea și legendele ei